Există bărbați care ne iubesc și există bărbați pe care îi iubim. La ideal, ar trebui să fi aceeași bărbați. Dar nu e chiar așa. Și atunci încep bocete, muci și tot felul de șmecherii femeiești. Până la urmă ele nu schimbă nimic. Chiar invers. Și totuși avem nevoie uneori de asta, ca să nu ne fie urât.
Există bărbați pe care vrem să îi cucerim. Nu am înțeles niciodată asta. Dar am simțit-o pe propria piele. Probabil acești bărbăți vin în viața noastră pentru a ne da o lecție. De la ei învățăm că viața înseamnă respect și demnitate.
Există bărbați care vor să ne cucerească. Fiecare dintre ei are un anumit scop. Pe unii îi înțelegem. Pe alții nu prea. Datorită lor punem accent pe propria valoare și nu ne lăsăm duse de val. De altfel, poveștile cu un început frumos nu au întotdeauna finaluri fericite, mai ales dacă lași puterea de decizie să balanseze pe săgeata lui Cupidon.
Există bărbăți pe care îi admirăm. Din diferite motive. Pur și simplu pentru că sunt așa cum sunt. Pentru fermitate. Pentru caracter. Pentru fapte. Vine din copilărie, de la tați sau bunici. Căutăm în alții idealul lor.
Există bărbați pe care îi iubim și care ne iubesc. Suntem gata să lăsăm de dragul lor tot ce avem și să le pregătim cina, să îi petrecem la serviciu, să le creștem copii. Fără gelozie. Fără poezii. Fără intrigi. Pentru asta nu ne trebuie bani, bijuterii și palate. Ne trebuie doar ei alături. Și atunci zburăm acolo unde nu am fi ajuns niciodată. Iar ei, ei vin obosiți acasă și așteaptă o vorbă caldă, o îmbrățișare, confort și liniște. De mai mult nu au nevoie în cuibul lor.
Paradoxal, dar tot noi le creăm pe toate acestea. Noi ne lăsăm cucerite sau ne jucăm de-a Măria Noastră Regina. Noi admirăm sau nu luăm în seamă. Noi creăm confort ori distrugem orice prin scandaluri și reproșuri. Noi suntem cele care decid cine sunt bărbații din viața noastră.
Sigur, altfel ne-am plictisi.
Doar că, există femei…
Noapte faină!
ApreciazăApreciază